CUM VEDE BĂRBATUL LA 60 DE ANI FEMEIA. Matematicianul Radu Gologan dă formula femeii perfecte: „Femeia poate fi asemănată cu figurile geometrice regulate”

Publicat: 25/11/2015, 11:27

MARTIE, a opta zi de primăvară: ziua în care reprezentantele „sexului frumos” sunt celebrate pentru ceea ce sunt, pentru frumusețe, pentru dragostea și atenția pe care le-o oferă celor din jur și pentru rolul pe care îl au în viețile fiecăruia dintre noi. De 8 MARTIE, Gândul prezintă șapte portretizări ale femeilor, realizate însă prin ochii bărbaților: ce înseamnă femeia pentru un tânăr de 25 de ani, cum se schimbă percepția la 30, 40 sau 50 de ani și ce au învățat bărbații de peste 60 de ani despre doamne și domnișoare, aflați în aceste zile de la Răzvan Alexe aka Krem, actor și versificator, cunoscut românilor ca finalist al show-ului Românii au talent, de la solistul trupei Voltaj, Călin Goia, de la părintele conferențiar doctor Constantin Necula, consilier al Mitropolitului Ardealului, de la editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu, de la matematicianul Radu Gologan și de la scriitorul Emil Brumaru.


La 60 de ani, Radu Gologan definește femeia ca fiind mama și partenera de viață. „Femeia este în primul rând mama. Ăsta este primul impuls când aud cuvântul femeie. Deci, cu mama începi să vezi femeia. Partenera mea de viață este femeia ideală pentru mine cu toate minusurile pe care le avem unul și altul în anumite momente”, afirmă matematicianul.

Într-un interviu acordat pentru gândul, coordonatorul lotului olimpic național de Matematică a vorbit despre ce înseamnă femeia, despre cum vedea femeia pe vremea când avea 20 de ani și despre cum s-a schimbat percepția lui asupra femeii odată cu înaintarea în vârstă. „Cu cât înaintezi în vârstă descoperi că, de fapt, calitățile în plus sunt de partea cealaltă – la femeie, inclusiv cele intelectuale”.

Radu Gologan a încercat să dea formula femeii perfecte din prisma matematicianului. „Femeia poate fi asemănată cu figurile geometrice regulate, deci nu cele care au asimetrii. Pe când bărbatul poți să îl asemeni și cu niște figuri care nu sunt drepte, nu sunt simetrice”.

Matematicianul spune că ascensiunea sa în carieră a fost influențată inclusiv de femei, femei puternice. Una dintre acestea fiind chiar mama sa, de profesie matematician.

Cu ocazia zilei de 8 Martie, Gogolan le transmite tuturor femeilor „să fie înțelese acasă, la serviciu. Să fie iubite. Să fie respectate. Să fie iertate atunci când din cauza oboselii sau a vieții foarte încărcate nu sunt numai zâmbet”.

Mai jos puteți citi interviul integral pe care Radu Gologan, în vârstă de 63 de ani, l-a acordat pentru gândul cu ocazia zilei de 8 Martie.

Ce este femeia?

Femeia este în primul rând mama. Ăsta este primul impuls când aud cuvântul femeie, pentru că, probabil, sentimentul ăsta pe care îl ai în gene, vii din mama și mama e cea care te-a strâns. Deci, cu mama începi să vezi femeia. După aceea, femeia devine partenera de copilărie. Păpușile din copilărie pentru un băiat sunt fetele din jurul lui, după aceea colega de școală, prietena din școală. După aceea femeia este soția, prietena.

Cum vedeați femeia când aveați 20 de ani?

Atunci vedeam femeia prin prisma dorinței de iubire și de dragoste, în primul rând. La asta te gândeai. Mama rămăsese mama. Și atunci când vorbesc despre asta mă gândesc în principal la mama, așa cum se gândește orice bărbat. Asta era în primul rând: dorința de dragoste, de iubire, de sentimente pe care le ai instinctiv la vârsta respectivă.

Percepția pe care o aveați la 20 de ani despre femeie s-a schimbat în timp?

Nu s-a schimbat prea mult. Ceea ce s-a schimbat a fost percepția pe care un tânăr o are la un moment dat: a fi bărbat înseamnă a avea niște calități în plus, pe diverse direcții. Cu cât înaintezi în vârstă descoperi că, de fapt, calitățile în plus sunt de partea cealaltă – la femeie, inclusiv cele intelectuale.

Care este cea mai mare greșeală pe care un bărbat o poate face în relația cu o femeie?

Să o lovească. E impardonabil. Fizic vorbind.

Care este cea mai mare greșeală pe care o femeie o poate face în relația cu un bărbat?

Să fie geloasă atunci când bărbatul este foarte corect și cinstit.

Există femeia ideală? Cum arată?

Nu cred. Nu mi-am imaginat niciodată o femeie ideală pentru că asta ar fi însemnat că aș fi regretat anumite relații cu persoane de sex feminin care îmi spun dragi sau mi-au fost dragi. Femeia ideală este cea care într-un fel trebuie să semene cu mama. În al doilea rând, ideal în limbajul curent înseamnă că trebuie să fie perfect din toate punctele de vedere. Ori, niciun om nu poate să fie perfect. Partenera mea de viață este ideală pentru mine cu toate minusurile pe care le avem unul și altul în anumite momente.

Sunt femeie pe care le-ați luat drept model?

Mama. Bunicile. Și multe alte femei din viața mea, din viața mea profesională în special și femei pe care nu le-am cunoscut, dar pe care le admir pentru felul în care se comportă. Sunt zeci de astfel de femei. Sigur există și femei pe care nu le admir. Uneori, există o expresie românească: nu pot să le suport. Alexandra Bellow e una din femeile pe care le admir. Este un matematician desăvârșit și un om extraordinar. Și ca prezență fizică și spirituală și din toate punctele de vedere.

Cum vi se pare că este reprezentată astăzi femeia în societate? E ea egală bărbatului?

Nu. Din păcate, nu este egală bărbatului și asta nu pentru că nu ar putea să fie egală bărbatului, ci pentru că societatea s-a dezvoltat într-o astfel de direcție. La noi lucrurile stau și mai prost. În lumea occidentală, civilizată, se fac încercări și s-au făcut. Cursul este spre promovarea femeii cu adevărat. La noi numai se vorbește, din păcate.

România este o societate de misogini?

Cred că din păcate, în majoritate, da. Provine din cultura noastră balcanică, veche și din ortodoxism.

Ce sfaturi i-ați da unui tânăr de 20 de ani în privința relațiilor cu femeile?

Să se poarte delicat și să aprecieze calitățile și să anuleze defectele persoanei alături de care vrea să trăiască.

Există o formulă matematică pentru femeia perfectă?

Trebuie să mă gândesc foarte mult la așa ceva. Sigur, aș putea să fac o analogie cu figurile geometrice perfecte. Femeia poate fi asemănată cu figurile geometrice regulate, deci nu cele care au asimetrii. Pe când bărbatul poți să îl asemeni și cu niște figuri care nu sunt drepte, nu sunt simetrice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Propunerea lui Erdogan: înghețarea conflictului din Ucraina și amânarea cu 10 ani a discuțiilor privind...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu iși face dreptate în instanță. A urgentat procedura pentru a-și lua mai rapid...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Apple lansează AirTag 2. Care sunt noutățile
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
VIDEO Vlad Gherman, imagini rare cu soacra: "Măi, dar la tine merge zicala: Soacra,cea mai...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cea mai veche reprezentare cunoscută a pescuitului, descoperită în gravuri din era glaciară